shutterstock_417037948
shutterstock_417037948
Autor:
Otilia Mantelers: expert în parenting

Depresia post-partum este acea stare dată de schimbările emoționale, fizice și de comportament pe care le trăiesc unele din proaspetele mămici. Aceste stări pot fi moderate, ele durând între 24 și 72 ore, apărând la marea majoritate a mamelor, sau pot fi severe. Cele de scurtă durată sunt cunoscute sub denumirea de baby blues, cele de lungă durată sunt denumite depresie post-natală.

Depresia post-partum este acea stare dată de schimbările emoționale, fizice și de comportament pe care le trăiesc unele din proaspetele mămici. Aceste stări pot fi moderate, ele durând între 24 și 72 ore, apărând la marea majoritate a mamelor, sau pot fi severe. Cele de scurtă durată sunt cunoscute sub denumirea de baby blues, cele de lungă durată sunt denumite depresie post-natală.

Cum se manifestă ea?

Mama are o stare depresivă pe aproape tot parcursul zilei, se simte neputincioasă, își pierde interesul față de activitățile plăcute pe care le avea înainte de nașterea bebelușului. Uneori se teme excesiv să nu îi facă rău bebelușului, este prea mult sau prea puțin grijulie cu bebelușul, simte o profundă vinovăție, se concentrează greu, uneori are gânduri bizare sau halucinații și coșmaruri noaptea. Starea este fie de panică, fie de letargie.

De ce apare depresia?

Studiile psihologice arată că există cauze multiple, însă cele mai evidente sunt lipsa de somn și oboseala, în paralel cu faptul că mămicile nu se simt susținute și nu primesc ajutor cu bebelușul sau cu treburile domestice. Dacă s-a bucurat sau nu de sarcină influențează apariția depresiei. Dacă mama a avut o relație dificilă cu propria mamă, șansele sunt mari ca ea să aibă depresie postpartum. O altă cauză psihologică este aceea că multe dintre mămicile care nasc nu s-au simțit bine primite de proprii părinți. Mama care nu s-a simțit bine în propria bebelușie are amintire emoțională care a rămas stocată în creierul limbic și care se manifestă la momentul în care ea însăși devine mamă. Același lucru poate fi simțit și de tătici. Un alt motiv pentru care apare depresia postnatală la unele mămici este perfecționismul. În momentul în care ne dorim să facem totul ca la carte, să ne doarmă copilul noaptea, să se atașeze imediat la sân, să fie casa curată, să îi oferim toată grija emoțională, să crească în greutate etc, începem să citim forumuri, să ne comparăm cu alte mămici, ceea ce duce la creșterea sentimentului de neadecvare, iar mămicia devine un alt aspect al vieții în care trebuie să performăm. De multe ori, mămicile au un sentiment imens de vinovăție, se simt deconectate de bebeluș și de sine, pot simți o furie necontrolată, care poate duce la impulsul de a răni bebelușul. Acestea sunt semnale că e nevoie de ajutor, nu înseamnă că nu suntem mame bune, ci pur și simplu că ceea ce simțim e greu și dureros, și că avem nevoie de ajutor și ascultare.

Mamele au nevoie de multe ore de ascultare fără judecată, critică sau sfaturi. Fie de la cineva apropiat și drag, care știe să asculte, fie de la terapeut, sau din ambele părți.

Nu trebuie să se scuze pentru ceea ce simt. Suferința ei contează, iar mama are nevoie să știe că această suferință e văzută de cineva care o vede, o înțelege și nu o judecă. Mama trebuie să vorbească cu cineva despre această durere, fiindcă ea e reală și fiindcă ea contează. Beneficiile faptului că mama povestește cum se simte sunt imense:

1. Mama se simte mai bine. Fiecare parte din durere pe care o eliberează atunci când povestește, când plânge, îi lasă spațiu creierului să raționeze și să găsească putere interioară și soluții imediate la problemele pe care le are.

2. Modelează pentru copiii săi (chiar dacă e și un bebeluș) grija față de sine, față de binele personal.

3. Atașamentul bebelușului față de mamă devine unul securizant. Depresia nepovestită îi face rău și copilului și le deteriorează relația, putând duce la un atașament de tip evitant sau ambivalent.

Patty Wipfler, fondatoarea Hand in Hand Parenting spunea că o mămică care tocmai a născut are nevoie în medie de 6 ore de a fi ascultată pe săptămână!!! Iată de ce mama trebuie să iasă din întuneric cu povestea ei, fiindcă ascultarea face minuni.

Depresia post-partum la tătici

Da, și tăticii simt anxietate și teamă la nașterea bebelușului. Ei vorbesc mai puțin despre ea, însă tot mai mulți tați ies cu durerea aceasta la lumină. Experții o denumesc depresie postnatală paternală. Bărbații au de cele mai multe ori alte motive pentru care simt anxietate: fie au o istorie a depresiei în familie, fie le e teamă că nu pot susține financiar familia, fie simt teama că vor fi dați la o parte, că bebelușul are nevoie de mai multă atenție, iar el se retrage și se neagă pe sine, necomunicându-și nevoia de a fi văzut și de a face parte din ritualurile de îngrijire a bebelușului.

Karen Klain, fondatoarea Postpartum Stress Center din Pennsylvannia, cea care a scris o literatură bogată despre depresia post-partum paternală, spunea că tăticii pot simți depresie și datorită faptului că lipsa intimității, pe fondul unei relații mai puțin stabile, duce la creșterea depresiei. Semne ale depresiei pot fi că tăticii se retrag și interior, și social, pot da dovadă de indecizie și pot fi ușor iritabili. Dacă la mămici depresia apare de multă ori sub forma unei vinovății acute, la tătici ea se prezintă sub forma furiei și a fricii. La fel ca și mămicile, tăticii au nevoie să vorbească despre ceea ce simt și s-a observat că grupurile de suport pentru tătici sunt ideale și încurajează deschiderea. Discuțiile cu soția sunt primul pas către vindecare, apoi cu un prieten, cu un terapeut și grupurile de suport.

De asemenea, un timp personal, cum ar fi o plimbare prin pădure sau sportul cu un alt tătic fac minuni și oferă momente de refacere emoțională. Așa cum am văzut, atât mămicile, cât și tăticii se confruntă cu tot felul de dileme legate de rolul lor în parentaj, tranziția la rolul de părinte, care este dificilă, fiindă apare o nouă dimensiune la identitatea ființei sale și e nevoie de timp pentru a o integra.

Perioada post-partum este una fragilă, așa a fost de mii de ani de zile și, de cele mai multe ori, atenția a fost pe ce simte mama. Acum studiile ne arată că și tatăl are nevoie de atenție și grijă. De aceea, familia trebuie ocrotită de cei din jur, care trebuie să le ofere sprijin emoțional și cu treburile casnice.

Bibliografie

Klaiman, Karen – The Postpartum Husband: Practical Solutions for Living with Postpartum Depression, 2000

Wipfler, Patty – Listening Partnership for Parents, www.handinhandparenting.org

Pentru mai multe informații, vizitați Mylan.ro

Mylan