baby-1570701_1920
baby-1570701_1920
Autor:
Otilia Mantelers: expert în parenting

Noțiunea de atașament a fost dezvoltată de psihologul John Bowlby în anii ‘60 și se referă la faptul că abilitatea unei persoane de a crea o legătură emoțională și fizică cu altă persoană, îi oferă acesteia un sens de stabilitate emoțională. Această siguranță e crucială în procesul său de creștere, de asumare de riscuri și de a-și dezvolta personalitatea. Munca lui Bowlby a fost continuată de psih. Mary Ainsworth, care a condus binecunoscutul experiment “The Strange Situation”, în care a fost studiat comportamentul bebelușilor de 12-18 luni aflați în situații în care erau împreună cu mama lor, iar apoi în situații de stress, în care erau separați de mamă. În urma acestui experiment, Ainsworth a descoperit trei stiluri de atașament: sigur (securizant), ambivalent și evitant. Mai întâi le voi descrie succinct pe fiecare în parte, iar apoi voi povesti cum putem să șpunem bazele unui atașament securizant în primele trei luni de viață ale copilului.

Atașamentul securizant este caracterizat prin faptul că bebelușul este încrezător că persoana de atașament îi va îndeplini o mare parte din nevoi. El se raportează la părinte ca fiind baza lui de siguranță (termen creat de John Bowlby) atunci când explorează mediul. Atașamentul ambivalent a fost observat la copiii care au două comportamente în relația cu persoana de atașament: nu pot fi dezlipiți de părinte în anumite situații și resping părintele în alte situații. Aceștia se lasă greu consolați de părinți, datorită încrederii scăzute în abilitatea acestora de a le satisfice nevoile. Atașamentul evitant se caracterizeaza printr-o independență mare a copilului față de părinte. În situații de stres emo’ional, copilul nu își caută părintele pentru a găsi resurse și alinare.

Ce putem face noi, părinții, pentru a avea o legătură puternică de atașament cu copilul nostru? V-ați gândit vreodată la voi înșivă ca la o oglindă pentru bebelușul vostru? Da, noi suntem oglinda psihologică pe care copilul o folosește pentru a-și construi identitatea. O parte din el este definită de temperament, deci este genetic, iar o altă parte este dată de felul în care interacționează cu noi. Acest atașament pe care el îl formează cu noi este modelul de relaționare pe care îl învață și pe care îl va întipări în subconștientul său. El va crede cu toată ființa că toate relațiile funcționează în viață precum cea cu mama și cu tata. La acest model de interacțiune cu lumea se va raporta atunci când își va alege relațiile importante din viața sa ulterioară de copil, adolescent și adult, și anume relațiile de prietenie, de muncă și de cuplu. Așadar, ce putem face în primele luni de viața pentru ca un copil să aibă sentimentul că e în siguranță în relația cu noi și în lume și pentrui ca el, mai târziu, să își aleagă relații sănătoase cu cei din jur?

În primul rând, să îl avem aproape de noi fizic, să îl ținem mult în brațe și să îi răspundem la cât mai multe nevoi are el. În al doilea rând, să îi acceptăm întreaga paletă emoțională. Ați observat că mai toți părinții răspund copiilor cu un zâmbet larg și cu bucurie atunci când aceștia gânguresc. Însă, pentru a se simți cu adevărat acceptați, bebelușii au nevoie să răspundem cu blândețe și empatie și atunci când sunt furioși, când plâng de teamă sau când protestează la schimbarea scutecului. Abia atunci ei se simt iubiți necondiționat. În al treilea rând, chiar dacă sunt mici, bebelușii au nevoie să audă adevărul de la noi atunci când plecăm undeva și îi lăsăm în grija altei persoane. Dacă plecăm pe ascuns, de teamă că va protesta și va plânge, copilul va dezvolta o teamă de separare mai mare decât este normal. Iar încrederea lui în noi va scădea. Mulți dintre noi facem lucrul acesta (și eu am plecat pe furiș la primul meu copil), crezând că ei nu înțeleg și nu se tem. Însă, conform studiilor, realitatea este că bebelușii percep separarea, știu că nu li s-a comunicat plecarea noastră și se tem că nu ne vom mai întoarce niciodată. Așa profund simt bebelușii de 0-3 luni: creierul lor limbic, care poartă în el temeri ancerstrale, moștenite de-a lungul istoriei ființei umane, crede că atunci când plecăm o perioadă de la el (mai ales mai lungă de 24 de ore) noi murim.

O ultimă idee pe care doresc să o povestesc legată de ideea de a ne construi un atașament solid cu copilul nostru este aceea de a-i dărui atenție de calitate. Atenția și conectarea sunt ingredientele de bază cu care se hrănește creierul limbic (emotional). Spre exemplu, atunci când îl alăptăm sau îi dăm biberonul, copilul se va simți mai atașat emoțional de noi dacă îl privim și îi spunem cât de minunat e, cât de recunoscători suntem că el e în noastră, decât dacă noi citim o carte sau ne uităm pe telefon. Așadar, e important pentru relația noastră solidă să fim cât mai centrați și ancorați în clipa de aici și acum în cât mai multe momente din viața bebelușului. Psihiatrul Stanley Greenspan scria că pentru a avea o stimă de sine ridicată și pentru un atașament securizant cu noi, e ideal ca noi să petrecem activ cu bebelușul cel puțin jumătate din timpul în care el e treaz.

 

Bibliografie:

Solter, Aletha: The Aware Baby, The Aware Parenting Institute, 2001

Kabat-Zinn, John & Kabat-Zinn Myla, Mindfulness pentru părinți, Editura Herald, 2014

Pentru mai multe informații, vizitați Mylan.ro

Mylan