pexels-photo
pexels-photo
Autor:
Otilia Mantelers: expert în parenting

Timp de nouă luni cât a stat în siguranță în burtica mamei, tot ceea ce ne-am dorit a fost să se nască un bebeluș sănătos. După ce l-am simțit minunat în brațele noastre, nu am putut să nu ne punem următoarele întrebări: cum îl putem ajuta să se dezvolte într-un copil bun și inteligent? Cum îi putem aprinde și menține scânteia curiozității? Cum îl putem învăța să fie un copil plin de profunzime? În primele două-trei luni de viață, psihologii specializați în stadiile de dezvoltare ale copilului spun că abilitatea noastră, a părinților de a–l ajuta să se simtă siguranță și să fie interesat de lumea din jurul lui sunt acele experiențe timpurii care îi stimulează creșterea neuronală, adică formarea de conexiuni neuronale importante.

De cele mai multe ori suntem tentați să credem că procesul de învățare se dezvoltă în școală sau atunci când le citim cărți copiilor, însă, de fapt, acest proces, care presupune capacitatea de a absorbi informația, de a înțelege tipare și de a lua decizii – începe în primele luni de viață. Inițial, toată lumea bebelușului constă din mama, tata și celelalte persoane de atașament care îl îngrijesc zilnic. Pe măsură ce acesta poate să simtă și să se lase pătruns de imagini, priveliști, sunete, atingeri, gusturi, senzații și mirosuri care nu sunt aproape de el și rămâne calm, bebelușul va deveni tot mai interesat să exploreze mediul în care trăiește. Abilitatea lui de a conține și a vedea tipare în senzațiile și experiențele din mediul lui reprezintă fundamentul procesului lui de învățare.

Cum se poate simți bebelușul în siguranță? Răspunsul e simplu: dacă ne are alături pe noi, părinții lor, răspunzându-i pe cât este posibil nevoilor lui fiziologice și de conectare emoțională. Astfel, el începe să se simtă puternic și în siguranță atunci când are control asupra celor mai simple comportamente umane: când reușește să ne întâlnească privirea și când ne aude vocea. Și aceste lucruri nu sunt ușoare pentru un bebeluș, deoarece el trebuie mai întâi să știe unde ne aflăm și apoi să își activeze mușchii și să își răsucească capul în direcția noastră. Când bebelușul percepe și absoarbe informația prin simțurile lui, el trăiește și o experiență emoțională la sunetele, mirosurile, atingerile, gustule pe care le aducem în interacțiunea cu el. Spre exemplu, când copilul ne aude vocea, pe de o parte el începe să învețe vocalitatea sunetului, iar pe de cealaltă parte să simtă bucurie și confort emoțional la auzul vocii și mai târziu, al cuvintelor asociate cu vocea, respectiv „mami” și „tati”. Astfel, fiecare experiență senzorială este dublată de una emoțională, ca și cum reacția cognitivă / fizică trăită senzorial ar primi de la emoție textură și sens. Dialogurile intime dintre părinte și copil sunt modurile cele mai reasiguratoare pentru bebeluș că lumea este un loc bun pentru el și că nu are de ce să se teamă, fiindcă tata și mama sunt acolo să aibă grijă de el. Privirile pline de afecțiune și bucurie, mângâîierile, cuvintele calde și jucăușe ale părintelui îi dau sentimentul că e bine venit în univers și reprezintă fundamentul stimei lui de sine.
Studiile imagistice pe creier arată că după naștere, pe măsură ce bebelușul interacționează cu mediul său, cresc ramificațiile conexiunilor neuronale. Astfel, interacțiunile cu lumea din exterior cresc puterea creierului său, ceea ce duce la mărirea abilității lui de a explora și înțelege. Acest proces reciproc se accelerează pe măsură ce bebelușul crește, însă acum este acel moment în care ia naștere curiozitatea față de lumea din jurul lui.

Cum putem relaționa cu bebelușii astfel încât el să-și dezvolte curiozitatea și, în același timp, să le stimulăm creșterea neuronală? Unul din lucrurile cele mai conectante este acela de a descoperi care sunt sunetele și ritmurile pe care el le preferă. Astfel, unii bebeluși preferă mișcările, dansurile, cântecele mai lente și mai relaxante, iar alora le plac cele mai viguroase, sunetele de tonalități mai înalte și mai puternice. O dată ce descoperim ce îi place și ne conectăm cu bebelușul având în minte aceste preferințe ale lui, el se simte important și iubit, fiindcă luăm în seamă ce ne comunică el! Este una din cele mai profunde dovezi de ascultare și atenție pe care i le putem oferi. Un alt mod de a relaționa cu bebelușul este acela de a-l ajuta să descopere lumea vizuală. Cu toții știm că jucăria preferată a bebelușului este chipul părintelui. De aceea, se bucură și se simte apropiat de noi atunci când noi facem fețe haioase, când ridicăm sprânceana și râdem, când ne punem o pălărie colorată pe cap, sau când ne luminăm fața cu o lanternă. Ceea ce facem în aceste interacțiuni este să îi oferim varietate vizuală, așadar noi senzații însoțite de emoții, care, o dată ce sunt percepute și internalizate, contribuie la creșterea sinapselor lui neuronale.

Bibliografie
Healy, J.M., Your child’s growing mind, Broadway, 2004
Brazelton, T.B & Greenspn, S. I, Nevoile Esentiale ale Copiilor, Editura Trei, 2013

Pentru mai multe informații, vizitați Mylan.ro

Mylan